Aveam pofta dupa ciorbitele pe care mi le facea tata si una dintre favorite se numara cea cu perisoare, asa ca am indraznit sa fac si eu la indrumarile lui.
- Aveam carnea deja tocata si preparata cu verdeata, piper, sare luata de-a gata de la macelarie (carne folosita la greci pentru bifteki, o chiftea mai mare ca cea de la noi) , asa ca eu am folosit-o pentru ciorbita punand cam jumatate de cana de orez si cu 2 oua pentru a lega compozitia.
Nu am respectat reteta pe care o gaseam pe internet ori cat si cea a parintilor, de exemplu pastarnac in sat la noi nu am vazut, desi cum nu stiam ce sa gatesc, am facut cu ce am avut in casa... beculetul mi s-a aprins tarziu cand magazinele erau deja inchise in ziua si nici de telina nu am avut parte pentru ciorbita. Asa ca am adaugat:
- 5 cartofi mari
- 3 morcovi
- 2 rosii pe care le-am scos curatat de pielita
- 2 ardei verzi
- 2 capia
- 1 ceapa potrivita
- patrunjel
- sare, piper
- ulei de masline
- bors pudra din pliculet trimis de mama din Romania
Intr-o cratita am pus 3 litri de apa si am adaugat perisoarele impreuna cu legumele tari (care se fierb mai greu): morcovii , cartofii, ardeii si capia taiati in fel si chip, in acest timp cat se fierb le testati cu furculita daca s-au inmuiat, iar perisoarele sunt fierte atunci cand ies la suprafata. Adaugati un firicel de ulei. Dupa ce toate sunt gata, adaugati rosiile taiate in cubulete si mai lasati sa dea intr-un clocot cam 4-5 minute. La final se asorteaza cu sare, piper, patrunjel si 3 linguri de praf de bors la echivalentul a 3 litri de apa.
Pofta Buna!
Comentarii